Asta simt eu. Nu îmi aduc aminte să fi trecut printr-o iarnă atât de caldă și de lipsită de precipitații în ultimii 40 ani.

Țin minte că am mai trăit zile de Ianuarie care au fost temperaturi maxime de peste 12°C, dar parcă au fost și zile de ger cu temperaturi minime de sub -10°C.

Iarna aceasta nu am simțit gerul, nu am simțit plăcerea de a zvârcoli zăpada cu lopata, dacă nu m-aș fi uitat în calendar aș fi trăit cu impresia că sunt în luna lui Brumar, nicidecum în luna lui Gerar.

Încălzirea globală să fie de vină?

Statisticile oferite de meteorologi ne indică clar faptul că trăim o perioadă de încălzire globală, sunt evidente anumite anomalii meteorologice în ultimele decenii față de deceniile precedent. Nu cred, însă, că avem destule date încât să putem spune cu certitudine că s-a declanșat un fenomen ireversibil care să ducă la supra-încălzirea planetei.

Nu neg faptul că omenirea a distrus ecosisteme, că a poluat excesiv sau că a contribuit la această schimbare. Cu toate astea, sunt convins că planeta pe care o locuim are resurse să îndrepte răul produs de ființele care o populează. Cert este că noi nu ar trebui să ne bucurăm de pârghiile pe care le are la îndemână natura pentru a-și păstra echilibrul în ecosisteme.

Cum putem încetini procesul de încălzire globală

În primul rând nu cred că Omul are capacitatea de a spori echilibrul ecosistemului. Știm cu toții că activitățile omenești pot influența mediul înconjurător, dar de aici până la a contribui la menținerea unor echilibre la nivel planetar este cale lunga.

Planeta însăși poate să oprească încălzirea globală prin erupții vulcanice care pot chiar răsuci situația aducând mici glaciațiuni în istoria omenirii.

Dacă mai ținem cont de faptul că Pământul este doar un grăunte de nisip din imensitatea Universului cunoscut și că proprietățile sale fizice depind atât de Soare cât și de interacțiunea acestuia cu alte corpuri cerești mai mici sau mai mari, ne dăm seama că tot ceea ce trebuie să facem noi este să ne adaptăm schimbărilor și să încercăm să infuențăm cât mai puțin mediul înconjurător.

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns

Acest articol are 2 comentarii

  1. Mihai Surdeanu

    Și eu simt la fel. Luna ianuarie, din punctul meu de vedere, a fost cea mai călduroasă de când mă știu eu, aici, în România. Apropo, un video super fain al domnului Cristian Presură (https://www.youtube.com/watch?v=v5qmmNSHVHg&vl=en) despre încălzirea globală m-a făcut totuși să nu mai privesc lucrurile așa pesimist. Explică foarte bine cum stau lucrurile…

  2. Ionut Popa

    In Bucuresti nu este neaparat un lucru rau. Saptamanal cred ca nu am apa calda, cel putin 1-2 zile. De caldura nu mai zic…