Am văzut că Marius a căutat informații despre oportunități de investiții în imobiliarele din Tenerife și mi-am zis că n-ar fi rău să văd cum stă treaba în Franța. Spre surprinderea mea, în Franța găsești locuințe foarte ieftine, marea majoritate dărăpănături, dar la preț de Logan SH. Insistând cu căutările am găsit un imobil care chiar promitea.
Pentru contravaloarea unei garsoniere confort 3 în Ferentari (12.000€), în Le Châtelet era scos la vânzare un imobil cu 5 camere (145 mp), care necesita ceva investiții, dar era cât de cât locuibil.
La prima vedere pare o afacere destul de profitabilă, să cumperi un astfel de imobil, să-l amenajezi, iar apoi să trăiești în el, mai ales dacă îți câștigi traiul stând în fața unui monitor.
Ce e în neregulă cu această ofertă?
Guvernul francez nu plătește funcționarii statului degeaba, ca pe la noi. Acolo există o hartă interactivă a riscului de catastrofă naturală. Oricine poate accesa această hartă pentru a afla care sunt riscurile într-o anumită zonă. Nu-ți trebuie număr cadastral, conturi, parole și alte minunății, ca pe la noi.
Având această unealtă la dispoziție, am cercetat care sunt riscurile la care este supus imobilul în cauză și am găsit 4 naturale și 1 produs de om:
- Risc de cutremur: existent dar slab. Acesta ar fi un risc pe care 75% dintre români nici nu l-ar lua în calcul. Nici pe mine nu m-ar speria.
- Mișcări de teren: risc major existent. Se spune că dacă o locuință nu a fost concepută să facă față unui teren instabil, nu va face față.
- Risc de contracție / umflarea a argilelor: Risc important existent . Este un fenomen ce afectează zonele cu straturi argiloase importante, care rețin apă în timpul perioadelor umede, umflând-se, permițând ca în timpul perioadelor lungi de secetă pronunțată să piardă din volum și să favorizeze apariția de crăpături adânci, atât în sol, cât și în imobilele de deasupra, contribuind la destabilizarea terenului.
- Risc de expunere la Radon: existent, dar slab. Radonul este un gaz radioactiv care poate fi emanat în atmosferă, în mod natural, din sol.
Cât despre riscul provocat de om, se menționează că există date că în trecut au avut loc activități acre ar fi putut duce la poluarea solului la mai puțin de 500m de imobil.
Care ar fi prețurile la noi?
Cum ar fi prețurile locuințelor la noi, dacă ar exista o astfel de hartă interactivă? Nu s-ar zdruncina puțin piața imobiliară?
Poți publica un advertorial pe blog
Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO
Publică un advertorial
Pai stai, in ce zona este casa aceea? Investitia se prespune a fi monetizabila, la un moment dat, nu? Ce am prezentat eu… e la 3km de plaja, cu ocolirea autostrazii. 🙂 In capitala, nu zone izolate.
Eu am cautat ceea ce mi-aș dori eu, tu ai cautat ceea ce ți-ai dori tu!
Visul meu din tinerețe era să mă retrag la bătrânețe undeva, într-o zonă provincială din Franța. Dar pe măsură ce trec anii devine tot mai improbabil, nu din cauza banilor ci datorită legăturilor inter-personale!