M-am confruntat cu această dilemă atunci când am constatat că frigiderul nu mai vroia să țină o temperatură acceptabilă deși pe partea de congelare își făcea treaba destul de bine.
De ce să cumpăr altul?
Prețul unui frigider similar nu este unul foarte mare și beneficiez de garanție cel puțin trei ani. Mai e și vorba aceea: „Lucrul nou, e lucru nou!” care te îndeamnă să cauți programe „rabla pentru electrocasnice” și să beneficiezi de cele mai noi tehnologii.
Am căutat oferte și am găsit combine frigorifice și la 1200 lei. Dintre toate ofertele, eram încântat de frigiderul Artic AK54305M30W, pentru că era accesibil la preț și semăna destul de bine cu cel vechi.
De ce să repar frigiderul vechi?
Prima tentație în cazul meu atunci când ceva nu mai merge, este să repar. Poate părea că mă atașez prea tare emoțional de obiectele ce mă înconjoară, dar de fapt, sunt împotriva consumatorismului. Prefer mereu chestiile SH în locul celor noi, dacă găsesc produse care să-mi satisfacă nevoile.
Poate părea ciudat, dar pe lângă faptul că este mai ieftin să repari decât să înlocuiești un electrocasnic, este și mult mai comod și rapid să repari un frigider decât să cumperi altul.
Decizia finală a fost să repar vechiul frigider și până acum nu regret.
După ce am terminat de studiat ofertele din magazinele de electrocasnice, m-am decis să caut și un frigotehnist care poate face o constatare la domiciliu. După câteva telefoane, am dat de un frigotehnist parolist care a venit și a dat verdictul: este o problemă cu freonul.
Mi-a explicat care ar putea fi cauzele: filtru de freon înfundat, sau o perforare a circuitului.
Am fost pus puțin în șah de faptul că mi-a spus că o încercare de a repara frigiderul ar costa 350 lei, fără nici o garanție, deoarece există posibilitatea ca pierderea de freon să se manifeste în zone ce nu pot fi anulate sau ușor remediate și mi-a oferit alternativa unui frigider SH pentru care poate garanta contra sumei de 650 lei.
Am decis să risc și să-l rog să încerce repararea, mai mult stârnit de curiozitatea de a vedea omul la muncă. După ce a înlocuit filtrul, a anulat o bucată de circuit neesențială și a purces la vidarea circuitului, am observat că meseriașului i-a crescut încrederea în sine mai ales că a schimbat prognosticul, de la 50% șanse să fie o operațiune de succes, mi-a spus că „sunt 99% șanse să meargă, văd că nu pierde presiune”.
Au trecut 10 zile de atunci și frigiderul merge impecabil, dacă acest frigider va mai funcționa în parametrii încă 2 ani, voi considera că am economisit 350 lei!
Poți publica un advertorial pe blog
Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO
Publică un advertorial