Când se oferă o icoană cadou ?

O icoană nu este o simplă imagine a unor sfinți…este un obiect cu o semnificație aparte, care pentru o persoană credincioasă poate reprezenta mai mult decât ți-ai putea imagina. Te-ai gândit vreodată că a oferi o icoană cadou poate fi unul dintre cele mai semnificative gesturi pentru o persoană? Iată care sunt ocaziile în care ai putea alege această idee de cadou și când nu ar fi potrivit să oferi cuiva o icoană.

Icoana, cadou aniversar

O simplă zi aniversară poate fi unul dintre cele mai bune motive pentru a oferi cuiva o icoană. Mai ales dacă știi că persoana respectivă este o persoană credincioasă, o persoană religioasă care poate aprecia acest drept pentru simbolistica sa aparte. Poți alege o icoană simbolică, cu sfântul al cărui nume îl poartă persoana respectivă sau o icoană cu un înger păzitor, ba chiar și alte Icoane Maica Domnului, acestea având o simbolistică aparte.

Icoana, cadou deosebit de nuntă

Marea taină a căsătoriei poate fi marcată printr-un cadou simbolic de acest fel. O icoană cu imaginea Domnului Atotputernic sau cu imaginea Sfintei Născătoare de Dumnezeu ar putea fi cadoul ideal pentru tânăra familie care începe un drum în credință împreună. De regulă, icoanele de acest fel sunt păstrate după căsătorie ca simbol al iubirii, al bunăstării familiei și al fericirii. În acest sens, poți alege și icoana sporul casei, o astfel de alegere fiind perfectă tocmai prin ideea pe care o transmite tinerilor aflați la început de drum, care își construiesc împreună un cămin.

Nașterea sau botezul unui copil, prilejuri perfecte pentru a oferi o icoană

Pentru nașterea sau pentru creștinarea unui copil poate fi oferită cu încredere o icoană deosebită, aceasta având o semnificație aparte. O icoană oferită cu o astfel de ocazie poate fi un simbol al unui început de drum cu tot ce este mai bun în viață. Icoana poate fi oferită copilului sau părinților de către nași sau de către orice altă persoană apropiată. Icoane pot fi oferite cu ocazia botezului si ca marturii.

Nunta sau aniversarea nunții și icoana perfectă oferită drept cadou

O icoană poate fi considerată unul dintre cele mai bune cadouri pentru nuntă sau pentru aniversarea căsătoriei. Este recomandată o icoană de familie, o icoană care să reprezinte hramul tuturor membrilor familiei. Poți alege o Icoana Sfanta Treime sau o icoană cu Maica Domnului ce semnifică mai mult decât un simplu obiect primit cadou, fiind punte întru bunăstarea familiei. Că este oferită mirilor sau nașilor, icoana ar putea fi considerată cadou simbolic de neegalat pe care îl poți oferi cu o astfel de ocazie.

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Astfel mă ajuți să-mi măresc audiența!

TwitterFacebookWhatsAppBufferLinkedInPin It

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.