Sistem solar fotovoltaic PNI: nu merită banii

Vezi informațiile din sidebar ↓

Anul trecut am aruncat 334 lei pe fereastră, făcând o comanda la eMag pentru un sistem solar de la PNI.

Coletul a venit destul de repede și totul părea în ordine. Chiar a funcționat câteva luni.

Apoi a început să nu mai acumuleze destulă energie pentru a ține un bec aprins măcar 3 ore.

La început am dat vina pe vremea înnorată nu am mai urmărit cum se comporta pentru că nu l-am mai folosit.

Zilele astea am vrut să-l încerc pentru a vedea dacă mă pot baza pe el în caz de doamne ferește. Soarele chiar nu mai era o problemă, dar aparatul nu mai face nimic, nici măcar un led nu mai aprinde, cu toate că panoul solar chiar dă randament (l-am măsurat separat).

Am verificat siguranța, care este în ordine.

Singura cauză probabilă este acumulatorul pe care-l bănuiesc că a venit deja prea bătrân și care presupun că a intrat deja în moarte clinică.

Pentru cei care sunt încântați de astfel de soluții de a produce energie electrică pentru a-și încărca un telefon sau a avea lumină într-un cort, recomand achiziționarea separată a componentelor și, eventual din alte surse, nu de la PNI.

Poate te interesează și

Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *