Din fericire, incendiul de la școala 124 a izbucnit în toiul nopții.

Știți ce este ciudat? Planul managerial postat pe site.

În planul managerial nu scrie nimic despre instalarea unor detectoare de fum, a unor sisteme de stingere a incendiilor, asigurarea accesului în zonă a autoutilitarelor de stingere a incendiilor … nici chiar la punctul denumit pompos: „Ținta 3. Crearea unui climat de siguranță fizică și libertate spirituală„, în care sunt menționate doar: manualele, materialele didactice și climatul educațional stimulativ.

Ținta 4 din Planul Managerial al acestei școli este hilar: „Promovarea imaginii unității școlare, pe plan local, național și internațional”. Această țintă a foast realizată. Această unitate școlară a ajuns în atenția presei locale, naționale și internaționale, dar nu datorită site-ului pe care l-au construit conform Planului Managerial, adică prost, ci datorită incompetenței unei echipe de management cu mentalitate de „Pionier Fruntaș”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar ne arată că această mentalitate învechită este promovată de la minister, preocuparea principală a acestuia fiind să dea asigurări părinților că Evaluarea Națională și Închiderea Anului Școlar se vor desfășura conform calendarului propus, în timp ce EU, în calitate de părinte, mi-aș dori să știu că începând de azi nici un copil nu va mai fi nevoit să stea nici măcar o oră într-o clădire ce nu îndeplinește condițiile necesare de siguranță, chiar dacă asta ar însemna ca anul școlar să fie înghețat petru 2 – 3 luni.

Mai mă intrigă ceva. Multe unități școlare din sectorul 5 au fost „reabilitate” de primăria sectorului 5 din banii alocați de o doamnă ministru ce se ascunde acum prin Costa Rica. In acest sector al capitalei o școală a ars, alteia i-a căzut tavanul fals după „renovare”, alta a început să prindă culoare ruginie

Voi, cei ce vă trimiteți copii la școală, preferați respectarea Calendarului Anului Școlar sau siguranța fizică a copiilor dumneavoastră?

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns