Vise devenite visuri

Sunt perplex. Am rămas cu ochii lipiți de ecranul telefonului și nu-mi vine să cred. Tocmai ce am primit invitația de a lua parte la o încercare inedită. Trebuie să pilotez o mașină pe circuitul de la Nürburgring în încercarea de a stabili un nou record de timp pentru un tur. Nu înțeleg cum de m-au găsit tocmai pe mine pentru această provocare, dar nu-mi pasă!

Sunt atât de entuziasmat încât nu-mi mai bat capul cu acest detaliu și-mi deschid laptopul pentru a afla mai multe detalii despre circuit și despre mașina pe care va trebui să o pilotez.

Auzisem în ultima vreme despre circuitul de la Nürburgring în diverse emisiuni TV. Pe acest circuit erau din când în când încercate diverse mașini modificate pentru a scoate de la ele un plus de viteză.

Este o pistă foarte complexă, cu viraje strânse dar cu destule linii drepte suficient de lungi pentru ca și un amator pasionat de mașini puternice să le poată testa limitele.

Mai demult, pe când aveam timp să urmăresc întrecerile de Formula 1, pe această pistă îl urmăream pe Michael Schumacher simțindu-se ca acasă. Adevărul este că, urmărind din întâmplare o întrecere de Grand Prix de pe Nürburgring în care M. Schumacher a reușit o victorie spectaculoasă, am devenit un mare fan al său, urmărindu-i aproape toate cursele.

Am plâns de-a dreptul când am auzit de accidentul suferit la ski, în Alpi. Un accident destul de stupid, care a adus prea multă suferință unui om care a adus multă bucurie în sufletele a miliarde de admiratori.

Ar fi frumos ca eu, un neica-nimeni, să conduc pe acest circuit o superbă mașină Japoneză având o legendă a sportului cu motor drept copilot?

În urmă cu doar câteva săptămâni participasem la un eveniment inedit organizat de Honda Trading Romania, eveniment ce făcea parte dintr-o amplă campanie de promovare a modelului Honda Civic Type R .

Era vorba despre o mică cursă demonstrativă ce se desfășura pe o pistă amenajată în Aeroportul Băneasa. Un circuit simplu, un 8 foarte alungit. La această cursă se putea înscrie oricine ar fi dorit să încerce această extraordinară mașină.

Mă aflasem printre cei 50 de norocoși aleși prin tragere la sorți dintre cei care își manifestaseră interesul față de eveniment prin intermediul formularului de contact de pe site-ul Honda România.

Cu ocazia acestei curse demonstrative luasem prima dată contact cu o mașină Honda. Mașina m-a uimit nu atât prin designul elegant care îți șoptește că sub capotă se află o bestie cu puterea a 320 de cai întruchipată de motorul GT 2.0 VTEC TURBO, ci mai mult datorită ușurinței cu care m-am adaptat în postura de îmblânzitor al bestiei, odată așezat la volan.

În cele câteva minute în care am condus această mașină am avut trăiri intense și diverse, dar niciodată spaima de a nu putea controla această mașină, proiectată cu un ADN sportiv.

Ulterior cursei am aflat că evenimentul făcea parte dintr-o campanie la nivel global de a selecta un pilot amator care să încerce să stabilească, pilotând o Honda Civic Type-R, un nou record de viteză la categoria sa pentru un tur al celebrului circuit de la Nürburgring.

Nu m-am așteptat nicio clipă ca eu să fiu contactat pentru a încerca o astfel de performanță. Se pare că nu au fost criterii de performanță la baza acestei selecții deoarece inginerii Honda erau convinși că Civic Type-R era mașina capabilă să transforme orice șofer apt de a conduce într-un adevărat pilot de curse. Asta își doriseră încă din momentul în care s-au apucat să proiecteze mașina: să dea șansa oamenilor de rând de a simți că se pot contopi cu pasiunea lor pentru competiții sportive.

Știam că avea să fie un eveniment intens mediatizat, menit să însămânțeze în sufletul oricui dorința de a căuta o Honda Civic de vanzare, dar nu m-am așteptat ca viața mea să se schimbe atât de radical, într-un timp atât de scurt.

Pregătirea pentru stabilirea unui nou record

Am inima strânsă. Ieri am făcut primele ture de pista pe Circuitul Nürburgring. Cu toate că mașina se comportă exemplar, nu am reuși să scot un timp prea bun.

Este adevărat că teama de a avaria această frumoasă mașină mă face să iau curbele destul de prudent, dar un timp de peste 10 minute pentru o tură de circuit este cu mult peste timpul maxim ce trebuie scos pentru a depăși recordul: 7 minute și 40 de secunde.

Îmi beau cafeaua în timp ce mă motivez pentru a începe o nouă zi de încercări, sper că voi avea motive să fiu mai optimist peste câteva ore.

Deocamdată nu știu cine-mi va fi copilot. Încerc să-mi imaginez cum arată persoana a cărei voce o aud în cască atunci când sunt pe pistă dându-mi indicații: „Go! Go! Gooo! Brake! Turn tight left! Gear up! Go! Go! Slight brake! Turn right! …”, engleza cu accent german mă fac să cred că este un pilot de încercare calm și experimentat de prin partea locului, dar care nu mi-a fost prezentat.

M-am echipat și mă pregătesc să îmi ocup locul în mașină. Vreau să întreb tehnicianul care mă conduce către mașină dacă știe cine-mi va fi copilot, dar nu-mi găsesc cuvintele. Nu stăpânesc deloc germana și acum încep să regret acest lucru pentru prima dată!

În timp ce mă pregătesc de pornire încă mai mă minunez de frumusețea detaliilor din interiorul acestei mașini. Scaunele îmi dau impresia că mă pregătesc de o nouă cursă într-un joc video, dar zgomotul motorului mă face să realizez că nu urmează o cursă virtuală.

Înainte de a ridica piciorul de pe ambreiaj și de a mă concentra la pistă, mi-a rămas în minte logo-ul „Type-R” de lângă schimbătorul de viteze și mi-am zis „Let’s race!„.

Am început ușor și calm, fără grabă. Mă gândeam că am de făcut 5 ture de circuit, timp suficient să-mi îmbunătățesc „performanța” de ieri. Încerc să frânez din ce în ce mai târziu și să accelerez cât mai repede în timp ce virajele îmi ies din ce în ce mai strânse.

În timp ce acceleram pe o porțiune dreaptă mi-au trecut ca un fulger prin cap cuvintele celui care a fondat compania Honda: “If Honda does not race, there is no Honda”.

Am început penultima ultima tură de circuit în timp ce realizam că am format o simbioză cu această mașină. Indicațiile din cască se transformă în acțiuni aproape instantaneu. Adrenalina își face din ce în ce mai simțită prezența. Nu mai am timp să observ cum peisajul Circuitului gonește pe lângă mine.

Mă concentrez din răsputeri să acționez la timp, în funcție de punctele de reper pe care mi le-am luat. Indicațiile au început să-mi vină ca o confirmare a intențiilor mele. Transpir. Am început să ciupesc din ce în ce mai des marginea interioară a curbelor. Mă ghidez în funcție de urmele lăsate pe pistă în turele anterioare pentru a frâna la timp, pentru a manevra volanul, pentru a accelera.

Odată intrat în ultima tură de pistă mă simt copleșit. Mă simt epuizat și decid să o las mai ușor. Mașina, în schimb, pare să mă ademenească să o forțez. Nu pare împăcată cu gândul că trebuie să renunțe la emoții.

Nici nu știu când a venit timpul să opresc la stand. Ultima tură a fost făcută mai mult din reflex, fără ambiții.

Mă uit pe statisticile cursei și sunt uimit. În penultima tură de circuit am reușit un timp sub 8 minute, iar în ultima 8:53.3. Nu îmi vine să-mi cred ochilor. În penultima tură am fost cu doar 15 secunde peste recordul actual! Ieri eram debusolat și azi îmi vine să țopăi precum un copil mic.

Prind tupeu și îl întreb pe domnul Takumi, persoana de la PR care se ocupa de bunăstarea mea în această minunată escapadă, dacă știe cine va ocupa locul de copilot alături de mine în ziua cea mare.

Primesc un răspuns sec, care mă pune pe gânduri: „No one!” Mă gândesc imediat că-i normal.

Cine ar putea fi atât de nebun încât să stea la dreapta unui amator care încearcă imposibilul. Indiferent cât de sigură ar fi mașina, este destul de dificil să stăpânești în 320 cai, în condiții de stres, fiind atât de lipsit de experiența circuitelor de curse.

„You really don’t know?”, aud un fel de continuare a răspunsului. Domnul Takumi zâmbea superior către mine. După ce m-a mai fiert cu ajutorul câtorva secunde de tăcere contemplativă, a reușit să-mi facă picioarele să cedeze sub greutatea emoției ce m-a cuprins când mi-a explicat că avusesem copilotul alături de mine în fiecare clipă petrecută pe circuit. Vocea din cască era copilotul meu și nu era orice copilot, era însuși cel își împrumutase numele și renumele unei porțiuni din acest traseu: Michael Schumacher.

Picioarele-mi cedează în timp ce domnul Takumi dădea în continuare din buze.

Revelația unui vis care se transformă în visuri!

Deschid ochii. Beznă. Liniște. Sunt plin de apă, întins într-un pat destul de familiar. Strig „Hello!”. Se aprinde becul. Imediat îmi aud soția, cu vocea ei ce părea îngrijorată:

Am rămas singur întins în pat. Mi-am adus aminte imediat documentarul despre cariera lui Michael Schumacher la care mă uitam cu o seară înainte, dar de unde a apărut Honda Civic Type-R în visul meu?

Telefonul îmi notifică primirea unui e-mail. Îl ridic, citesc și brusc îmi aduc aminte cum am aplicat pe site-ul Honda România pentru un Test Drive cu această superbă mașină. Așa se explică!

Tocmai am primit confirmarea solicitării mele, peste câteva zile voi putea să testez această mașină cu veleități sportive. Acum nu îmi permit încă să o achiziționez, dar visul pe care l-am trăit cu atâta intensitate m-a făcut să-mi doresc din adâncu sufletului să cumpăr acest model Honda.

Sunt convins că nu a fost un vis la întâmplare.

---

Sper că va făcut plăcere lectura acestei mici povestiri inedite cu care voi participa la #superblog, ca răspuns la provocarea probei cu numărul 2: La volanul Honda Civic Type R – Amintiri cu un record de viteză

---

PS: O parte a visului a devenit realitate: datorită scrierii acestui articol mi-am luat inima în dinți și am dat de carnet.