Țiganii din Bulgaria sunt de vină?

În ultimele zile, în Bulgaria, vedem manifestări violente ale unui conflict interetnic provocat de neputinţa statului Bulgar de a aplica legea. Eu nu cred că ţiganii din Bulgaria sau cei din România ori din altă parte sunt vinovaţi pentru felul în care sunt percepuţi sau pentru comportamentul lor antisocial, dacă legile s-ar aplica fără discriminare astfel de situaţii nu ar mai fi posibile.
România nu este departe de Bulgaria din acest punct de vedere, motivul pentru care nu au existat revolte de această amploare şi la noi în ţară este acela că noi, Românii suntem foarte toleranţi, poate chiar prea toleranţi!
Autorităţile Române ar trebui şă înveţe ceva din lecţia Bulgărească şi să ia măsuri imediate de suprimare a clanurilor mafiote, indiferent de originea etnică a capilor acestor clanuri, să nu mai tolereze încălcarea flagrantă a legilor de către anumite comunităţi pentru a evita în viitor dispariţia statului de drept, pentru că astfel de conflicte, pe care eu nu le-aş numi interetnice ci mai degrabă intercomunitare, pot avea un astfel de efect!

Legături sponsorizate:

0 thoughts on “Țiganii din Bulgaria sunt de vină?

Leave a Reply