eminescu

Rata de promovabilitate la Bacalaureat nu e dezamăgitoare

S-au anunțat rezultatele examenului de Bacalaureat și am auzit comentarii potrivit cărora rata de promovabilitate de 67,5% ar fi dezamăgitoare.

eminescuEu cred că este o rată a promovabilității corectă, două treimi dintre cei care au susținut examenul au trecut. Ce ne-am aștepta acum, ca toți cei care termină un liceu să treacă la studii superioare? Nu mai avem nevoie de meseriași? Un curs de calificare costă mai puțin de 2.000 lei și cred că avem nevoie de un electrician, de un instalator, de vânzători care să nu aibă doar 8 clase etc.

Știu că mai sunt și situații excepționale, copii buni care au avut o perioadă mai nasoală și nu au reușit să treacă peste acest hop din viața lor. Nu trebuie să dispere nimeni. Nu este un examen unic, o chestie de viață și de moarte … Se vor mai organiza sesiuni de examinare, vor mai exista șanse, important este ca acei copii care-și doresc cu adevărat să-l promoveze să pună „burta pe carte”.

Este adevărat că în urmă cu ceva ani, peste 97% dintre cei care terminau un liceu, reușeau să obțină și celebra diplomă, dar câți dintre aceia știau tabla înmulțirii, să rezolve o ecuație de gradul 2, să aplice celebra formulă a lui Pitagora într-un triunghi dreptunghic, să se exprime coerent în scris (măcar în limba română)?
Nu știți? Vă spun eu: cel puțin o treime dintre cei care au obținut diploma de bacalaureat în urmă cu mai bine de 20 de ani nu aveau aceste abilități, ca să nu mai spun că un procent important încă mai credeau că Soarele se învârte în jurul Pământului și nu invers!

Totuși, este păcat că astfel de persoane cu „BAC-ul” luat cu japca se bat acum cu pumnii în piept că sunt zmei doar pentru că au o țidulă, chiar dacă nu sunt în stare să formuleze singuri o cerere sau o declarație în mod coerent.

Poate că ar fi trebuit a se impune un standard de minime cunoștințe ce sunt necesare pentru a putea deține o astfel de diplomă, nu chestii complicate de fizică cuantică, analiză matematică sau comentarii literare, ci chestii de bază ca cele menționate mai sus. După ce s-ar fi stabilit un astfel de standard, toți cei care ar fi deținut o astfel de diplomă ar fi trebuit reexaminați și abia apoi ar fi trebuit să dăm în mania corectitudinii atunci când examinăm generațiile viitoare.

Ruptura dintre generația celor care au putut copia la BAC și cea a celor care au fost timorați cu jandarmeria, camere de luat vederi și anchete penale a fost mult prea bruscă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *