Mă adaptez greu la ora de vară

Nu știu care-i pricina exactă, dar nu m-am acomodat deloc cu noua oră de vară. Poate sunt eu prea obosit. Duminică seara m-am băgat în pat la ora 8:30PM și m-am trezit luni dimineața la 3:00 AM. Mă simțeam plin de energie, așa că m-am apucat de lucru. Luni seara am adormit la 11:30 PM, am tras de mine să rezist până la ora aceea deoarece nu îmi venea foarte bine să mă trezesc iarăși cu noaptea în cap. Azi de dimineață m-am trezit destul de greu, pe la 7:30AM, telefonul care era mort a contribuit cu brio la această performanță.

Nu știu dacă recenta schimbare a orei m-a afectat într-o așa mare măsură încât să-mi dea peste cap ceasul biologic. La o primă vedere, s-ar putea să nu aibă de a face una cu alta, dar dacă stau să mă gândesc puțin, s-ar putea să descopăr legătura.

Am obiceiul de a compensa lipsa celor 8 ore de somn cu un pui de somn după-amiaza sau ceva mai pe seară, pentru că orele mele de somn din timpul nopții sunt între 1 și 4:30 dimineața. Dacă nu m-ar fi derutat ora de vară, probabil că m-aș fi trezit duminica seara până în ora 11PM, căci ar fi avut cine să facă gălăgie.

Pun pariu că îmi voi intra în ritmul obișnuit începând din această seară, un pui de somn între 6-7 și 9-10 seara, o mică șuetă până pe la 1 noapte și un somn odihnitor între 1 și 4:30 dimineața și gata ….

2 thoughts on “Mă adaptez greu la ora de vară

  1. Marius Cucu

    Inseamna ca nu esti foarte obosit 😀
    Eu m-am obisnuit sa am un program cat de cat fix. Ma bag in pat la 22:00, 23:00 si ma trezesc, fara ceas, la 7,8 dimineata. Daca sunt obosit… mai bag o ora de somn pe zi.

    Reply
    1. Grig Post author

      Cred, mai degrabă, că am nevoie de o vacanță, din cauza oboselii muncesc mult și fără rost, de foarte multe ori trebuie să renunț la somn pentru a „repara” chestii …

      Reply

Leave a Reply