De ce?

grig   31 May 2011   No Comments on De ce?

În timp ce o prezentatoare destul de respectabilă a postului de radio Realitatea FM se plângea în direct de faptul că o oboseşte liniştea de a nu a avea nici un “breaking news” o fată de 13 ani din Stăneşti se arunca în Jiu având în spate un rucsac plin cu pietre, în Senatul României se purtau negocieri strânse pe la colţurile clădirii pentru a-şi atrage oamenii dintr-o tabără în alta, un taximetrist mangă din Arad loveşte 5 maşini rănind 2 persoane din care una era un copil de câteva luni, după care se apucă să danseze la spital (aşa îi spune alcoolemia de 1,2 g/1000ml ), trupa Roxette se pregătea de concert în Bucureşti şi tot în Bucureşti se pregătea o întâlnire la nivel înalt dintre Mafia Italiană şi cea Românească….şi multe alte lucruri se vor fi întâmplat, dar dacă cele enumerate nu sunt “braking new” altele mai comune: violuri, tâlhării etc nu au fost luate în seamă.
Întrebarea ce mă frământă este:De ce ?Da, de ce suntem imuni la fapte din ce în ce mai abominabile? De ce începem să ne obişnuim cu infracţiuni din ce în ce mai grave ? De ce nu ne revoltăm că statul Român cheltuie bani, din banii munciţi de noi, ca să-l distreze pe mafiotul de Berlusconi? De ce o copilă de 13 ani îşi umple ghiozdanul cu pietre pentru a se arunca în Jiu?
Eu cred totuşi că avem aceste întrebări în minte fiecare dintre noi, problema este că avem atât de multe De ce-uri în minte încât nu mai au loc şi de aceea încercăm să le ignorăm …

Leave a Reply