Ce facem împotriva mitocanilor din trafic?

Astăzi cineva mi-a povestit cum unu’ claxona oamenii dintr-o stație RATB pentru ai face loc să-și urce “gipanul” pe trotuar în locul unde amărâții așteptau autobuzul. Văzând că din respectiva mașină coboara un burtos îngâmfat cu costumul plin de insigne, oamenii s-au revoltat, au vociferat, s-au sprijinit de respectiva mașinuță, sperând că vor avea câștig de cauză și că își vor putea recupera spațiul în care să aștepte liniștiți autobuzul. Dar ce, credeți că au reușit? Da de unde !!! Matahala tupeistă s-a rățoit la ei amenițându-i că îi ia de guler și îi duce unde le e locul ! ( NU pot să știu la ce loc se gândea îmbuibatul).
Tot astăzi, undeva în apropiere de REAL Vitan, traversam strada pe trecerea de pietoni, respectând culoarea verde a semaforului, în apropiere de axa drumului a trecut unul cu o mașină argintie la 15 cm prin fața mea, cam cu 80 Km/h !!! Abia am avut timp să fac o jumătate de pas înapoi. Tare rău mi-a părut că nu am avut prezența de spirit de a-i arunca cu telefonul în lunetă, dar după ce m-am liniștit am realizat că mai mult rău îmi făceam: rămâneam fără “jaful” de telefon, riscam să fiu dat și în judecată pentru “distrugere” și cine știe ce luptător de K1 sau judo era la volan de-mi mai rămânea și copilul orfan ! Iar el nu ar fi fost pedepsit pentru că nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni, nici pentru depășire vitezei legale iar mașina cu siguranță era asigurată deci mai mă căuta și asiguratorul pentru a recupera daunele.
Dar totuși … nu putem face nimic împotriva celor ce au impresia că pot face orice, că ei sunt “jupânii”?
Cineva îmi spunea că în astfel de situații cel mai bun lucru ar fi să-i pârâm la 112 … vax!!!
În urmă cu câteva săptămâni, undeva în București, niște “șoferi” făceau “liniuțe” și cine trecea la câteva secunde în urma lor la fiecare “start”? Mașina de Poliție !!! Nu îi urmărea, părea mai degrabă a le păzi spatele !!! Apropo, am auzit că ultima dotare pentru cei de la circulație ar fi una mișto ce prinde suta în mai puțin de 5 secunde, oare vor să mărească bugetul ministerului cu bani câștigați cinstit din “liniuțe” sau vor să-i combată pe infractori cu propriile lor arme și să le confiște mașinile fair-play, în luptă dreaptă ?

0 thoughts on “Ce facem împotriva mitocanilor din trafic?

  1. Bogdan

    pe-acolo pe la vitan circula aia ca nebunii. mai ales astia de vin de pe linia lui 102, intra tare in intersectia aia… ar trebui puse niste prostii de-alea de cauciuc pe jos

    Reply

Leave a Reply