ceas dancila valoare

Cât costă ceasul doamnei Dăncilă?

Am văzut discuții aprinse despre valoarea ceasului doamnei Dăncilă și nu mă pot abține să nu aduc în discuție câteva aspecte care nu par a fi luate în considerare.

Chiar dacă ceasul este autentic și valoarea sa de catalog este de 20.000€, mă îndoiesc de faptul că soțul dânsei a cheltuit această sumă pentru a-i face un cadou, mă bazez chiar pe spusele dânsei „soțul meu nu ar fi dat atâția bani pe un ceas”.

Există pe piață destule chilipiruri. Obiecte furate care ajung a fi lăsate pe la diverse case de amanet pot ajunge în posesia „cunoscătorilor” la prețuri cu mult mai mici decât cele de catalog. Mai grav ar fi ca un astfel de obiect să ajungă în posesia politicienilor direct de la infractori … cu toate că nu m-ar mira o astfel de variantă.

În cazul în care ceasul ar fi un „fake” asemeni știrilor pe care susținătorii distinsei doamne le împrăștie, avem o oarecare problemă deoarece art. 86 alin. 1 din Legea nr. 84/1998 incriminează fapte care aduc atingere titularului mărcii și inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la serviciile și produsele acestuia.

Știu că unor români le pare absurd să plătească licență pentru Windows sau să plătească pentru a vedea un film online, dar trebuie să conștientizăm că furăm atunci când folosim un program „crăcuit” sau urmărim un film piratat. Tot la fel trebuie să conștientizăm că favorizăm infractorii atunci când cumpărăm la un preț mai mic un produs furat.

Oare știu preacredincioșii care o susțin pe doamna Dăncilă că furtul și minciuna sunt considerate păcate grave de teologii Creștin-Ortodocși? Cum să te rogi la Dumnezeu să-i ajute păcătosului să-și desăvârșească păcatele?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *