Calea spre fericire …

fericireaFericirea este o stare de spirit, toți ne dorim să o trăim, dar fiecare dintre noi o percepem în mod diferit. Nu cred că există persoană care să poată defini exact ce este fericirea.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, fericirea este fie adjectivul care definește “starea de deplină mulțumire sufletească”, fie substantivul care definește “Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă”.

Fiecare individ simte, la un moment dat, un sentiment de mulțumire atât de intens încât să poată spune că este fericit, de regulă atunci când atinge un scop la care a tânjit cu o anumită îndârjire. De exemplu, atunci când avem o nevoie fiziologică care ne presează, ne propunem să o satisfacem iar în momentul în care reușim, simțim acea stare de bine, de mulțumire, pe care o putem numi fericire. Tot astfel, putem să simțim sentimentu de fericire atunci când ne dorim un anumit obiect: ne facem un plan pentru a intra în posesia acestuia și la un moment dat reușim. Vom simți sentimentul de mulțumire sufletească în momentul în care vom realiza faptul că visul de a intra în posesia acelui obiect s-a împlinit.

Banii nu aduc fericirea

Este o vorbă lipsită oarecum de sens, aceea că “banii nu aduc fericire”. În realitate, pentru unii indivizi, dorința de a avea bani este atât de mare încât obținerea lor le poate aduce într-o oarecare măsură starea de fericire. Pentru majoritatea indivizilor, banii nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc prin care își pot satisface anumite nevoi, acești indivizi pot simți un sentiment de fericire direct proporțional nu cu suma de bani pe care o primește, ci direct proporțional cu dorința de a-și satisface nevoia căreia îi asociază suma de bani.

Ce este, de fapt, fericirea?

Cu toții avem nevoi, dorințe și țeluri. Există o axiomă care spune că nevoile individului cresc odată cu nivelul său de trai.

Ce este nivelul de trai? În economie, nivelul de trai este definit ca fiind: gradul de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale.

Am putea trage, deci, concluzia că un individ ajunge să simtă sentimentul maxim de fericire atunci când ajunge în stadiul de a nu a mai avea nici o nevoie. Cu toții vom ajunge la un moment dat în acest stadiu, deoarece moartea este singura certitudine a existenței noastre.

Totuși, majoritatea indivizilor nu tind spre moarte pentru a simți sentimentul de fericire.
Sunt mici excepții, dezaprobate de majoritatea indivizilor, de indivizi sau grupuri de indivizi care ajung la concluzia că moartea este soluția tuturor problemelor personale, calea spre fericirea supremă.

Există nevoi care ar trebui să fie mai presus decât nevoile individului: nevoia de a fi alături de cei dragi, nevoia de a lăsa ceva util în urma existenței noastre. Acestea sunt nevoile care îi fac pe majoritatea indivizilor să nu perceapă moartea ca fiind un lucru pozitiv, ca pe o cale spre fericirea supremă. Eu aș spune că acestea sunt, de fapt, nevoile primordiale ale fiecărui individ.

Concluzia

Pentru a fi pe deplin fericit, un individ ar trebui să trăiască veșnic și să creeze la infinit lucruri care să aducă bucurii în viețile celor din jurul său. În acest moment se pare că acest lucru nu este posibil: nimeni nu va putea trăi veșnic deoarece nici Universul Material din care facem parte nu este infinit în timp, dar omul are două componente: cea materială, palpabilă, și cea spirituală.

Componenta spirituală a fiecăruia dintre noi poate dăinui în timp cu mult după dispariția noastră materială, în amintirea celor ce ne succed.

Pentru a fi pe deplin fericiți trebuie
să ne dorim să rămânem în amintirea colectivă a omenirii cât mai mult timp, astfel încât tot mai mulți indivizi să își amintească cu plăcere de realizările noastre. Este greu, dar nu imposibil. De fapt, tot ceea ce trebuie să facem este să-i iubim pe cei asemeni nouă: să-i înțelegem, să-i iertăm, să-i ajutăm.

Leave a Reply