Adrian Severin a luat mită ?!

Pe Adrian Severin l-am întâlnit în decembrie 1992, (sau 93?) în incinta Teatrului Naţional din Bucureşti la o decernare de premii, atnci d-l Severin era atât de preocupat să infulece “degetare” cu icre de Manciuria de pe un platou încât nu a observat că fularul, mare, alb ce trebuia să îi acopere umerii îi ajunsese sub picioare. Impresia pe care mi-a lăsat-o, observându-l a fost a ceea a unui om hulpav, plin de viaţă şi inteligent. Spaima pe care i-am văzut-o în priviri atunci când m-am apropiat de el să-i ridic respectivul fular a trădat un om ascuns, urmărit de temeri lăuntrice !

Trăsăturile pe care i le-am văzut atunci se potrivesc ca o mănuşe cu povestea ce îi întinează în prezent activitatea, destul de calic încât să fie tentat de o sumă frumuşică de bani, destul de fricos să facă treaba pentru care a fost plătit, destul de isteţ încât să-l prostească pe altul să o facă în timp ce el numără lovelele.

Bye, bye mr Severin I hope I will never see you again in public !!

Leave a Reply