De ce se fac într-una angajări în posturi de agenți de pază?

Firmele de “pază și ordine” au apărut ca ciupercile în urma ploii. Sunt multe, dar din păcate cele serioase sunt foarte puține la număr.

Sunt multe și proaste pentru că sunt concepute pe principiul: “iau 500€ de om, eu plătesc omu cu 250€ sau mai puțin diferența = profit de cheltuit”. Astfel de mentalități profită de pe urma faptului că este din ce în ce mai greu pentru anumite categorii de persoane să-și găsească un loc de muncă. Cei ce pun în practică aceste “idei de afaceri” se bazează pe anumite “relații” și “conexiuni” dobândite în trecut, fiind de cele mai multe ori persoane cu un cuvânt greu de spus în MAI sau alte “servicii”.

Cererea este relativ mare în acest domeniu, indiferent din care parte privești lucrurile: angajator/ prestator, beneficiar sau angajat. Nici oferta nu este mai prejos. Lucrurile în cep să meargă prost atunci când încerci să “pupi” cererea cu oferta.

 

Persoanele care-și doresc să ocupe un post de “agent de pază” nu sunt dintre cele mai pregătite să ocupe un loc de muncă în alte domenii de activitate. Marea majoritate a celor care își îndreaptă atenția către o “firmă de pază” atunci când se află în căutarea unui loc de muncă sunt persoane care, din diferite motive, nu reușesc să facă față “concurenței” în alte domenii de activitate. Acestea sunt de foarte multe ori nevoite să “înghită” multe aberații din partea angajatorilor.

Angajatorii sunt cei care fac legătura între angajați și beneficiari. Ei sunt cei care trebuie să facă față concurenței pe două fronturi: trebuie să găsească beneficiari oferind un preț cât mai bun în timp ce sunt nevoiți să plătească ceva mai bine personalul pentru a oferii servicii de o calitate mai bună, raportat cu “concurența”.

Să rezumăm și să încercăm să răspundem la întrebarea din titlu. Există o categorie de oameni care, din diferite motive, sunt limitați în a-și găsi un loc de muncă în această branșă. Pe de altă parte există foarte multe firme de pază mici și mărunte care profită de această stare de fapt și nu oferă nici condiții de muncă si nici salarizare corespunzătoare celor pe care îi încadrează în muncă, mergând pe principiul: are balta pește!, ba chiar, de foarte multe ori, aceștia depășesc limitele stabilite de legislația muncii în ceea ce privește salarizarea și condițiile de muncă.

Aceste mici fantome de firme de pază vor fi veșnic în căutare de forță de muncă pentru că nu-și vor găsi niciodată personal stabil și loial.

…. până la un moment dat, când nu le vor mai merge metodele de fentat legi si oamenii vor fi destul de bine informați încât să nu mai calce pragul unor astfel de firme de nimic atunci când vor fi în căutarea unui loc de muncă.

Leave a Reply