Am făcut rost de un Laptop Dell D830, destul de performant la vremea lui, dar acum se mișca precum melcul. Mi-au trebuit 3 ore să pot instala un amărât de Ubuntu pe el la început, cu toate că specificațiile nu păreau să-mi pună bețe-n roată: Procesor Intel(R) Core(TM)2 Duo T9300 la 2.5 GHz, 4GB RAM, placa video NVIDIA Quadro NVS 140M, HDD Samsung de 320 GB la 5400 rpm …

După ce mi-am pierdut câteva ore cu el și m-am speriat că o să ia foc la cât de tare se încălzea, mi-am luat inima în dinți, l-am desfăcut, l-am aspirat, i-am făcut un upgrade de BIOS și i-am pus un SSD nou nouț pe care am instalat ultima versiune de Windows 10. Rezultatul: se mișcă mult mai bine (bootează în 15 secunde, iar din starea de repaus iese înainte de a apuca să îi ridic bine capacul!) decât un laptop nou ce costă până în 1.500 lei prin magazine și nu se mai încălzește atât de tare, doar GPU-ul mai face 70°C dacă încerc câte un joculeț ce-l solicită, în rest stă cuminte până în 50°C, chiar dacă afară sunt aproape de 40°C.

Chiar dacă display-ul nu are o rezoluție strălucită (1280x800px), îmi place tare mult felul în care se comportă în exterior, chiar dacă soarele este destul de harnic în aceste zile, așa că sunt tare mândru de
noul instrument!

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns