Care-i treaba cu blogurile ?

Am făcut o scurtă vizită la Craiova după care nu am mai făcut nimic, de fapt am făcut eu multe chestii, dar nu în mediul online.

piua de batut apaS-au întâmplat ceva schimbări majore în viaţa mea profesională. Nici acum, după mai bine de o lună decând acestea s-au produs, nu reuşesc să-mi dau seama dacă aceste schimbări sunt în bine sau nu. Cert este faptul că nu mai am timp de preocupări d’astea mai frivole, cum ar fi datul cu părerea peste gardul internetului.

Astăzi, având şi ceva timp pentru mine, am reflectat un pic şi asupra ideii de blog.

Sunt convins că blogurile sunt utile, ele pot reprezenta o cale de exteriorizare a trăirilor personale, pot fi o sursă de informare foarte utilă pentru acei utilizatori ai internetului care reuşesc să discearnă adevărul de ficţiune. Un blog poate fi şi un mijloc foarte eficient de promovare personală sau a unei oarecare întreprinderi.

M-am întrebat în nenumărate rânduri dacă e bine sau nu să renunţ la ideea de a păstra online blogurile personale. Concluzia, cel puţin în cazul meu, a fost aceea că-i rău cu rău, dar mult mai rău e fără rău.

Mulţi dintre posesorii de bloguri au ajuns în punctul în care şi-au pus această întrebare, chiar şi unii care au avut succesuri nebănuite pe plan financiar din această activitate: unii au renunţat, alţii au dispărut, dar sunt destui şi cei care au perseverat şi au continuat să bată apa în piuă aşa cum voi face şi eu de acum înainte.

Sursa foto:antic-shop.ro

Leave a Reply