De ce vine factura la curent atât de mare?

Multă lume se revoltă, cel puțin în interiorul sufletului, atunci când suma facturii de la furnizorul energie electrică depășește așteptările.

De cele mai multe ori furia provocată de valoarea facturii de electricitate se canalizează spre furnizor. Contoarele sunt cele mai des bănuite de complicitate la un jaf mârșav. 

Puțini sunt cei care încearcă să facă ceva concret pentru a reduce consumul. Deși au apărut aparate și corpuri de iluminat tot mai eficiente, cei care înțeleg necesitatea de a-și schimba vechiul televizor cu unul mai nou, mai performant și cu un consum redus, vechile becuri cu incandescență cu becuri cu led, ceva mai scumpe, dar mult mai eficiente,samd.

Aparatele noi pot părea mult prea scumpe, becurile cu led la fel …. Dar, să privim lucrurile în perspectivă.

Un televizor bun cu led, fullhd, cu diagonala de 80 cm costă cam 1000 lei, dar consumă 30%  din energia pe care o consumă un televizor cu tub catodic la fel de mare. Într-o lună, dacă este folosit 8 ore pe zi, un televizor funcționează 240 de ore. Asta înseamnă că schimbarea televizorului poate aduce o economie de până la  72 kwh, adică 35 lei pe lună. Cei 1000 lei s-ar recupera în 2 ani și jumătate doar din factura la energie electrică.

Un bec cu led care produce aceeași lumina ca si unul clasic de 100w consumă doar 16w si costă în medie cam 20 lei. În doar 420 ore de funcționare, un astfel de bec, face o economie de 20 lei, adică își amortizează investiția prin micșorarea facturii la curent.

Oare de ce nu rulează spoturi pe tv care să-i îndemne pe români să economisească energia electrică, așa cum sunt spoturile care ne îndeamnă să bem minim 2 litri de lichide pe zi?

Factura mare la curent

0 thoughts on “De ce vine factura la curent atât de mare?

  1. Pingback: De ce să faci economie la lumină? | @grig

Leave a Reply