Cadou: Ceas barbatesc TIMEX

Se apropie Valentine’s Day, dar și Dragobetele. A venit vremea sa cautăm cadouri pentru cealaltă jumătate.

Fiind un tip mai egoist din fire, m-am gândit cam ce cadou mi-ar face plăcere să primesc. Sunt sigur că doamnele și domnișoarele care se simt iubite ar dori să știe cam ce cadou ar putea face.

Sunt sigur că nu toți bărbații din România își doresc un ceas, dar sunt convins că niciunuia nu i-ar displace un astfel de obiect, mai ales dacă ar fi primit din partea persoanei iubite.

O recomandare ar fi Ceasul barbatesc Timex Expedition T49978. Deși brandul TIMEX este unul foarte renumit, acesta nu este un ceas extrem de scump. Pentru un ceas robust si rezistent la apă (rezistă la o presiune de până la 10 atmosfere), numai bun de purtat în călătorii deoarece pe lângă funcția de alarmă mai are și cadranul luminat, prețul este excepțional, nu costă mai mult de 300 lei. Acest ceas îmi amintește de primele ceasuri electronice care au apărut în anii copilăriei mele, niște chinezării cumpărate de la turci la kilogram, dar vândute de bișnițari, la colț de stradă cu sume exorbitante (echivalentul a 4-500 de lei). Ceasul prezentat mai sus nu este însă din aceeași gamă, fiind unul de calitate. Cu siguranță acesta este genul de obiect care poate fi garantat pe viață.

Leave a Reply