Când sunt întrebat despre gestionarea campaniilor publicitare prin Google Ads sau FaceBook Ads, una dintre primele întrebări care vin din partea clienților este: „Cât costă un Click?„. Cu toate că, în opinia mea, costul unui click este total irelevant atunci când se dorește creșterea vânzărilor, ci mai degrabă ar trebui să se intereseze de marja de rentabilitate și bugetul cu care această marjă se poate obține, am să încerc să răspund la această întrebare aici.

Pe acest blog eu vând indirect click-uri, dar nu doar click-uri. Am extras câteva statistici relevante pentru a stabili care este prețul cu care eu reușesc să vând un click pe acest blog.

Statisticile sunt preluate din doua surse distincte: profitshare.ro, prin care îmi doresc să obțin cât mai multe venituri din Marketing Afiliat și Google AdSense prin care „vând” spații de reclamă.

Ce observăm?

În cazul ProfitShare

Avem 216 click-uri, din nu știu câte afișări, din care au rezultat vânzări în valoare de 3.357,12 lei (trebuie să mă credeți pe cuvânt) care mi-au adus un venit din comisioane de 93.99 lei. Deci o medie de 0.43 lei per click, venit brut din care se scad taxe și impozite.

În cazul Google AdSense

Avem 47 click-uri din 6800 afișări, care mi-au adus un venit în valoare de 75.26 lei (am vândut click-ul cu 1,60 lei), dar eu nu știu ce valoare de vânzări a fost generată de cele 47 click-uri … poate 0, poate 100.000 lei, undeva pe acolo 🙂 , tind să cred că din cele 47 de click-uri nu s-au generat multe vânzări. Dar dacă ar fi să luăm de bune datele de la ProfitShare, ar fi putut genera o vânzare de 610 lei, dar sunt chestii diferite, targetate diferit, deci comparația nu-și are rostul.

Pentru a fi sincer până la capăt, trebuie să vă spun că perioadele din care s-au extras rapoartele sunt prea mici pentru a face o analiză corectă și că sunt perioade și perioade. De exemplu, pe perioade la fel de scurte în care există o tradiție ca românul să facă cumpărături online și în funcție de produsul căruia îi faci reclamă, câștigul per click la Profitshare poate trece binișor de 10 lei.

Ce am vrut să demonstrez?

Sunt prea mulți factorii de care depind costul unui click pentru a putea da un răspuns la întrebarea „Cât costă un click?”, dar vă pot spune că nu se poate seta un cost maxim sub 0.10€ per click într-o campanie care să genereze eficient vânzări!

Poți seta un CPC Maxim de 0.05€ care să-ți consume bugetul, dar nu va genera vânzări, va genera trafic!

Vrei reclamă eficientă?

Vezi abonamentele de promovare!

Încearcă să ajungi pe primul loc în Google prin SEO!

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns

Acest articol are un comentariu

  1. Perfu

    Pe Google Ads am avut si plati de 2 euro per click , dar asta se intampla in urma cu multi ani si nisa nu era din Romania