Totul despre Cometa Elenin

Observând câtă curiozitate a stârnit cometa Elenin printre utilizatorii internetului, m-am decis să traduc un articol despre această cometă apărut pe www.nasa.gov, astfel încât să aflaţi şi punctul de vedere al unor oameni de ştinţă a căror principală activitate este aceea de a cerceta obiectele din apropierea Pământului, am încercat o traducere cât mai pe înţelesul oamenilor simpli şi nu una cuvânt cu cuvânt, iată ce a ieşit:

Poate că aţi auzit la ştiri: Cometa Elenin va pătrunde în sistemul solar interior, adică se va afla mai aproape de Soare decât Pământul, în această toamnă. Cometa Elenin (denumită de astronomi C/2010 X1) a fost detectată prima oară în data de 10 decembrie 2010 de către Leonid Elenin, un observator din localitatea Rusă Lyubertsy, care a făcut descoperirea “online” folosind datele observatorului ISON-NM aflat în apropiere de Mayhill, New Mexico. La momentul descoperiri cometa se afla la o distanţă de 647 milioane kilometri de Pământ. De atunci, aşa cum fac toate cometele, şi cometa Elenin s-a apropiat de Soare, astfel încât pe data de 4 mai anul acesta se afla la doar 274 milioane kilometri distanţă de Pământ.

Don Yeomans de la biroul Programului pentru Obiecte Apropiate Pământului de la Laboratorul de Propulsie prin Reacţie al NASA (JPL) ne-a spus despre comete: “De obicei cometele care vin de foarte departe fac, în incursiunea lor rapidă prin Sistemul Solar, un spectacol grandios, dar nu este şi cazul cometei Elenin care pentru moment arată a fi destul de slabă”. Tot domnul Yeomans a mai declarat: “Câteodată astfel de comete îndepărtate, cum este cazul cometei Hale-Bopp din 1997, reuşesc, prin strălucirea lor. să se facă vizibile cu ochiul liber pe cerul înstelat, nu este cazul cometei Elenin care abia va putea fi observată cu ajutorul binoclului în nopţile senine şi întunecate (adică lipsite de lumina Lunii, de exemplu). Cometa Elenin v-a fi în perioada de maximă strălucire cu puţin timp înainte de a se afla la distanţa cea mai apropiată de Pământ, lucru care se va întâmpla pe data de 16 octombrie, acest an. La acea dată cometa se va afla la doar 35 milioane de kilometri distanţă de Pământ.”

Va putea acest intrus îngheţat să ne influenţeze de la această distanţă? Va putea avea vre-o influenţă asupra scoarţei terestre sau asupra plăcilor tectonice? Circulă pe internet câteva speculaţii, fără baze ştiinţifice, privind forţe exterioare ce ar putea influenţa traiecoria cometei Elenin în sensul apropierii sale de Pământ.

“Deci avem un ghem modest de praf îngheţat care se va apropia la cel mult 35 milioane kilometri de Pământ.” A răspuns domnul Yeomans la întrebare.”Cometa Elenin nu doar că se va afla foarte departe de Pământ, dar face şi parte din categoria unor comete mici, va avea o influenţă gravitaţională extrem de mică asupra Pământului, pentru a face o comparaţie, un automobil de clasă mică influenţează gravitaţional oceanele şi plăcile tectonice mult mai mult decât o va face vreodată cometa Elenin
Yeomans a concluzionat: “Cometa Elenin nu va produce un spectacol mare aici pe Pământ şi mai mult ca sigur nu va produce nici un dezastru, nu va face altceva decât să stârnească curiozităţi, ceea ce nu este de mirare pentru un obiect care va începe în curând să se îndepărteze din nou de Soare şi ne va mai vizita abia peste câteva sute de ani!”

Dacă nu vă place acest punct de vedere puteţi citi şi articolele:

Dacă vreţi puteţi să sugeraţi în comentarii legături către alte articole relevante pe acest subiect, eu voi decide care dintre ele merită să fie publicate, vreau ca acest blog să rămână unul cu bun simţ din toate punctele de vedere

0 thoughts on “Totul despre Cometa Elenin

  1. Ioana

    Mie imi place tare mult prima varianta!Suna super!:-)). Eu sunt nelamurita in legatura cu altceva: am auzit ca bogatii pamantului isi fac buncare de lux.La ce folos?Merci.

    Reply
  2. Lilith

    tu chiar crezi ca \” pe criza \” asta cand orice bogatas e mai zgarcit ca deobicei se apuca sa faca buncare de lux? astea sunt povesti ca sa provoace panica si raiting lu\’ diaconescu \” in direct si in reluare \” . oare cate comete au mai trecut prin sistemu nostru solar de care habar nu avem ? asta e una mai mare ceea ce o face mai interesanta , atat . daca ar fi provocat dezastre si alte minuni oare nu s-ar fi luat masuri ( mai mult decat otv ) , plus ca schimarile ar fi inceput sa se vada de mult si sa se agraveze pe masura ce cometa se apropie, nu fix in perioada in care e cel mai aproape de pamant . informati-va !!! nu mai credeti toate bazaconiile spuse de toti imbecilii . nu tot ce zboara se mananca si nu tot ce luceste e aur !!!

    Reply
  3. Anonymous

    Daca cometa va lovi pamantul nu va fi nimic in stare sa ne salveze viata de impact,avand in vedere ca e de 16 ori mai mare de Pamantul.Imagineaza-ti o piatra de marimea unei pietre funerare sa zicem,pe care pica o masina.Cam asta ar fi proportia.Ah….si daca OTV-ul difuzeaza stirea asta nu inseamna ca e falsa,mai Lilith.Si crede-ma ca nu s-ar rezolva nimic,absolut nimic daca ar spune cineva ca o sa ne loveasca acesta fiind adevarul.S-ar crea un adevarat haos pe tot pamantul.Deci daca se stie ca ne va lovi…e bine ca nu se spune.Daca acesta este sfarsitul,nimeni nu poate sa il impiedice.

    Reply
    1. Lilith

      stimabile anonim in primul rand nu a zis nimeni ca acea cometa va lovii panamtu\’ ci doar ca va fi foarte aproape de pamant ( asa se face la noi din tantar armasar ) nu era vorba ca daca a fost difuzat de otv e fals . in fine …. multi citesc putini inteleg …. degeaba iti explic , ca se pare ca nu prinzi ideea 😉 app daca tu crezi ca vei murii nu imi donezi mie toate bunurile tale ca un bun credincios ? oricum nu le iei cu tine :))))

      Reply
  4. TARANU

    NUMAI BUNUL SI MULT MILOSTIVUL DUMNEZEU STIE ADEVARUL DE TOT CE SE VA INTAMPLA ASADAR RUGATI-VA MEREU FRATILOR SI SA FIM CAT MAI CREDINCIOSI SI SA FACEM CAT MAI MULTE FAPTE BUNE.

    Reply
    1. Lilith

      daca ne rugam si facem fapte bune nu mai murim ? nu mai vine cometa ? aaa si nu mai e criza? :))) intradevar e mare gradina domnului si mereu ii muta gardu :))

      Reply
  5. Pingback: Eşti pregătit de întâlnirea cu cometa Elenin? | La Grig

  6. Anonymous

    nu mai credeti toate astea can in caz daca era sa ne loveasca interveneau asupra ei si asa sa stam linistiti ca nu are ce sa se intample cu noi o sa fi multe schimbari si atata …… dak noi nu aveam atata aparatura de unde stiam ca vn cometa asa ca nu mai intrati in panica ca nu este nimik gravvv

    Reply
  7. Anonymous

    cred ca omenirea trebue sa stie tot cea ce i priveste direct , asa ca nu trbue atita conspiratie , tot cea ce putem face cred ca omenirea in eforturi comune sa se implice fara rezerve ptr. siguranta terei

    Reply
  8. dana

    ceva se adevereste cu apocalipsa 2012 nu se stie chiar daca vine dar ceva se adevereste e sigur!!!! e inceputul sfarsitului:(

    Reply
  9. ion

    pai cum… daca dai dreptul si puterea tuturor mucosilor de 8-12 ani sa posteze caca pe internet, iaca cum cu un iutub si un feisbuc mic se poate instaura panica pe Terra. simplu… televiziunile preiau de obicei \”stirea\” din \”surse\” de pe internet. si bunica vrea pensia marita ca vine kevin costner la ea in comuna…

    Reply
  10. Lilith

    Ce bine ca s-au rugat \” anonimii\” astia si uite ca nu ne-a lovit cometa , si noroc cu diaconescu ( nu merita sa fie scris cu majuscula ) ca ne-a spus adevaru \’ si ne-am putut ruga sa nu avem 3 zile de intuneric si gaze ucigatoare sau mai rau sa facem booom cu cometa ….aaa da si sigur daca stirea apare la otv nu e cacialma :))) S-a demonstrat a \”n\”-a oara cat de ( scuzati-mi expresia ) prosti sunteti , puneti botu la toate prostiile , trebuia sa murim de cateva sute de ori in ultimul secol si voi de sute de ori ati crezut …. si o sa mai tot murim si o sa mai tot credeti , naivitatea si prostia chiar nu are limite la voi . NU UITATI !!! VINE 2012 – MUUUURRRIIIMMM !!!! :)) :)) :))

    Reply
    1. grig Post author

      Ce nu realizează \”anonimii\”: Cu toţii suntem datori cu o moarte. Important e ceea ce facem în aşteptarea ei!

      Reply
  11. Pingback: Apariţii de OZN-uri în România … | La Grig ...un blog cu bun simţ!

  12. Pingback: Soarele a fost lovit de o cometă … nu de Elenin! | La Grig ...un blog cu bun simţ!

  13. vio

    lilith esti tareeeeeeeeee.nici eu nu cred in prostiile astea.stati linistiti…………..de cite ori am murit?si de cite ori o sa murim?traitiva viata frumos si lasatii pe aia sa vb…..

    Reply
  14. Ned.Kelly

    Cometa Elenin mica??/…hmm pai pana acum s-a spus chiar de catre cercetatorii astronomi in diferite interviuri Tv ca \’animala\’ aia are cel putin21000 km in diametru deci aprox de 16 ori mai mare decat Terra .
    Asta inseamna ca este ENORMA si intr-o eventuala coleziune pur si simplu ar spulbera pamantul, chiar si daca va trece prin apropiere ,un simplu fass al ei ar cutremura planeta noastra, cat despre imfluentele ei magnetice si dezastrele care le-ar produce nu mai zic.
    Si inca un lucru care ar trebuii sa dea de gandit este insasi schimbarie bruste ale directiei pe care le are ,iar din calculele si observatiile astronomilor de pana acum rezulta ca se indrapta chiar spre noi.

    Reply
  15. grig Post author

    Ned Kelly eşti varză!
    Care e diametrul Pământului ştii?
    Cometa Elenin a trecut pe lângă Soare, care a făcut-o şi mai mică, iar acum se îndepărtează de noi!

    Reply
  16. Pingback: Cometa ISON

Leave a Reply