Astăzi este o zi specială, care marchează începutul primăverii astronomice și vestea că Fecioara Maria îl va naște pe Iisus.

Echinocțiul de primăvară

Practic, echinocțiul de primăvară, reprezintă momentul în care „Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.” (*)

Tehnic vorbind, echinocțiul de primăvară se produce în jurul datei de 20 martie.

Ziua Cucului

Este o sărbătoare străveche, pre-creștină, care marca momentul în care „se dezlegau limbile păsărilor”. Sunt o mulțime de superstiții și tradiții legate de această zi, care poate fi interpretată ca o celebrare a fertilității.

  • Cântecul cucului aduce bună stare și voioșie dacă de aude înaintea pupezei.
  • Fetele și feciorii când îl aud prima dată cântând îl întreabă: „Cucule, cucule, câți ani mai am până ce m-oi mărita/însura?”. Dacă cucul, după această întrebare nu mai cântă, e semn de bucurie, că se vor mărita/însura degrabă, iar dacă va cânta mai departe, de câte ori cântă cucul, atâția ani mai au de așteptat până la măritiș.
  • De Ziua Cucului este bine să scapi de tot ce e nefolositor în gospodărie.

Buna Vestire – Blagoveștenia

Reprezintă momentul în care Fecioara Maria află că-l va purta în pântece pe Iisus și se sărbătorește în fiecare an pe data de 25 martie, fix cu 9 luni înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului (Crăciunul).

Cunoașteți tradiții mai neobișnuite legate de acestă zi?

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns