Eficiența muncii

grig   2 January 2015   No Comments on Eficiența muncii

Nu ne-am obișnuit încă să gândim pragmatic anumite aspecte ale vieții noastre. Obișnuim să ne plângem că nu ne ajung resursele: nu avem destul timp, nu avem destui bani etc. Ne plângem pentru că nu reușim să fim eficienți în ceea ce facem.

Avem impresia ca în urmă cu ceva ani timpul trecea altfel, parcă ne era suficient tuturor. În realitate timpul a rămas același și se scurge la fel de repede ca și acum 1000 de ani sau 1 milion de ani.

De ce avem din ce în ce mai acută impresia că timpul trece mult mai repede acum ?
Pentru simplu fapt că avem mai multe tentații, mai multe sarcini de îndeplinit. Tehnologia a evoluat foarte rapid în ultimele decenii. Informațiile circulă din ce în ce mai repede, iar creierul nostru nu a reușit să se adapteze acestui val informațional.

Observați mergând prin oraș cum mulți dintre noi sunt pierduți în ecranul unui smartphone sau al unei tablete? Observați cât de repede se scurge timpul atunci când sunteți în fața unui calculator? Toate aceste lucruri se întâmpla datorită incapacității noastre de a ne adapta destul de repede evoluției tehnologice.

Eficienta Muncii

Care sunt efectele acestui handicap al omenirii secolului 21?

Apar niște cercuri vicioase în viața fiecăruia dintre noi.

Nu reușim să ne dedicăm destul timp muncii, fapt care conduce la câștiguri insuficiente pentru a ne satisface anumite nevoi. Pentru a suplini lipsa de resurse materiale, de cele mai multe ori trebuie să pierdem mai mult timp.

În concluzie, pentru a putea ține pasul cu vremurile ar trebui să reușim a fi mult mai eficienți în muncă.

Care sunt factorii ce ne afectează negativ eficiența muncii?
Hai să vedem ce ne distrage cel mai mult atenția în timpul în care încercăm să fim productivi.

Lipsa banilor reprezintă una dintre cauzele ce ne fac să încercăm găsirea unor soluții de compromis: împrumuturi, renunțarea la anumite servicii, căutarea de servicii alternative mai ieftine. Creierul nostru este de multe ori prea ocupat cu rezolvarea acestor probleme, acest fapt nu face altceva decât să ne agraveze problema căreia încercăm a-i găsi o rezolvare.

Telefonul ne face să pierdem foarte mult timp, de multe ori inutil. Datorită telefonului nu pierdem doar timpul efectiv în care-l folosim pentru a vorbi, el reușește să ne deconecteze de la activitatea curentă, pierzând mai mult timp pentru a reveni la starea de concentrare inițială.

Stresul vine ca o consecință a celorlalți doi factori și nu face altceva decât să ne muncească inutil creierul.

Cum ne putem mări eficiența muncii?

Pentru a reuși să fim mai productivi, trebuie să fim mult mai organizați și mai ancorați în realitate.
Nu vom putea niciodată să ne folosim timpul la maxim dacă nu vom recurge la specialiști care să ne învețe cum să ne gestionăm mai bine timpul.

Timpul înseamna bani. Acesta este un enunț mai adevărat și mai actual decât oricând. Dacă nu reușim să ne gestionăm destul de eficient banii, oricât de eficienți am fi cu timpul nostru îl vom risipi cheltuind aiura bani. Nu strica să apelăm la ajutorul unor specialiști chiar și în această privință.

Vom reuși să diminuăm stresul gestionându-ne eficient timpul și bani, dar nu-l vom putea scoate din ecuația factorilor ce ne influențează negativ decât atunci când ne vom stabili clar liste de priorităti și ne vom concentra să le respectăm.

Îmi veți spune, probabil, că nu puteți apela la ajutorul specialiștilor deoarece și aceștia costă bani. Este foarte adevărat acest lucru, și timpul lor costă bani. Pentru început, este suficient să folosiți doar timpul dumneavoastră, pentru că această rapidă evoluție tehnologică are și avantaje ei. Acum puteți găsi pe internet orice informație de care aveți nevoie.

Folosiți-vă câteva minute din cele pierdute în drum spre muncă sau în așteptarea cine știe cărui lucru pentru a învăța de pe internet cum să fiți mai eficienți, cum să produceți bani mai repede, cum să cheltuiți banii mai eficient.

Astfel veți reuși să strângeți destule resurse pentru a rupe cercurile vicioase ce vă sugrumă viața!

Leave a Reply