Ce ați zice de un boicot?

Probabil că ați observat și voi că în ultima vreme politica este de a face din România o țară de consumatori. Toate fabricile sunt distruse sistematic. Toți cei ce vor să-și înceapă o activitate productivă sunt împiedicați de birocrație, impozite, taxe, dobânzi și lipsa pieței de desfacere.

Am ajuns să exportăm sare sub formă de bolovani și să o importăm înapoi ambalată de italieni la pliculețe.

Situația aceasta nu poate să ne aducă nimic bun. Nemaifiind producție nu mai e nici putere de cumpărare iar pe zi ce trece se importă tot mai multe mizerii din afară care ne sunt vândute la suprapreț drept mană capitalistă. Am ajuns unfel de sclavi ai europei mari și unite.

Așa ne trebuie dacă am bătut ca boii la poarta UE! Noi am batut ca boii iar ei ne-au deschis porțile cu gândul că oricum aveau nevoie de unii la jug și de alții pe post de cobai. Este drept că nu doar cei din UE sunt vinovați. Principalii vinovați suntem noi, pentru că nu am reușit să ne găsim niște lideri, ci ne-am lăsat conduși de către niște trădători, niște samsari, care și-au luat “dreptul” din această afacere.

Știu că nu avem destul sânge în instalații ca să o punem de o revoluție adevărată, nu de o mascaradă ca cea din ianuarie – anul trecut, știu că suntem speriați de faptul că nimic nu este ceea ce pare (abia acum începem să ne trezim din euforia produsă de ceea ce noi numeam Revoluția din ’89), dar stă în puterea noastră să îndreptăm lucrurile, puțin câte puțin, fără zbucium și fără prea mare efort.

Ce-ar fi să începem printr-un boicot? Ce-ar fi ca de acum să nu mai cumpăram decât produse românești?

One thought on “Ce ați zice de un boicot?

  1. Pingback: Nici sare nu mai producem – Grig

Leave a Reply