Bilanțul anului ce-a trecut

La sfârșit de an, fiecare se uită în urmă să vadă ce a reușit să facă în anul de care se pregătește a se despărți. Este firesc. Cu toții ne facem planuri în noaptea de revelion, fie că o recunoaștem sau nu.

Pentru a face loc unor planuri noi, trebuie să vedem ce am reușit să facem cu cele vechi, pentru că, fix în urmă cu un an aveam niște speranțe și niște vise.

În 2014 nu am reușit să fac mare lucru din ceea ce mi-am propus. Am reușit, totuși, să mă mențin pe linia de plutire și chiar să simt că mi-am câștigat un pic de libertate financiară, chiar dacă la nivelul la care sunt aceasta nu-i decât o simplă iluzie.

În urmă cu doar câteva luni am hotărât să renunț la statutul de “angajat” și să încerc să-mi fiu propriul stăpân. Pot să vă spun că nu-i ușor, mai ales în aceste vremuri de restriște.

2 thoughts on “Bilanțul anului ce-a trecut

Leave a Reply