Autobuze electrice pe linia 104

RATB încearcă soluții alternative deși este într-un mare rahat financiar

A anunțat introducerea unui autobuz electric pe linia 104, pentru a fi testat. Probabil că își dorește să iasă din rahat folosind ceva bani din fondurile UE.

Nu sunt eu expert în mijloace de transport, dar am impresia că ceva nu este curat în toată “afacerea” asta. Pe de o parte, RATB-ul nu prea mai are parc auto, autobuzele Mercedes fiind deja “pe ducă”, pe de altă parte, în loc să investească în extinderea rețelei de troleibuze, mijloace de transport care și-au dovedit deja și eficiența, dar și fiabilitatea, se experimentează autobuze cu acumulatori Li-Ion.

Nu văd rostul achiziționării unor autobuze care merg pe acumulatori atunci când ele merg mereu și mereu, pe aceleași trasee. Este binecunoscut faptul că acești acumulatori ridică foarte mult costurile unor astfel de vehicule.

RATB VA TESTA AUTOBUZE ELECTRICE

Primăria Municipiului Bucureşti şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti vor derula, începând de săptămâna viitoare, un program de testare a câtorva autobuze electrice, produse de firme cunoscute în domeniu.

Astfel, luni, 16.03.2015, ora 11:00, la autobaza Pipera din Şoseaua Pipera nr. 55, sectorul 2 va fi lansat primul dintre autobuzele electrice incluse în acest program.

Autobuzul SOR EBN 10.5 este fabricat de compania SOR Libchavy, unul dintre cei mai mari producători de autobuze, troleibuze şi autocare din Cehia.

Dotat cu un motor asincron răcit cu lichid, Skoda Electric, instalaţie electrică Cegelec şi acumulatori Winston Battery/Lithium – ion, autobuzul SOR EBN 10.5 are o capacitate de 85 de locuri, un timp de încărcare a bateriilor de 7-8 ore și o autonomie maximă de 250 de kilometri.

Va fi pus în circulaţie pe linia 104, pe traseul “Cora Pantelimon” – “Piaţa Operei” şi va fi testat timp de două săptămâni, pentru a vedea modul cum se comportă în condiţiile de trafic din Capitală.

În contextul economic actual, în care criza energetică se adâncește tot mai mult, iar poluarea și încălzirea globală devin prioritatea numărul unu pentru noi toți, utilizarea vehiculelor cu tracțiune electrică poate reprezenta o soluție viabilă la aceste probleme, motiv pentru care Primăria Municipiului Bucureşti a considerat oportună testarea unei noi soluţii de transport public în Capitală.

Biroul Relaţii Publice

sursa: RATB

Autobuz Electric SOR EBN 10.5 pe linia 104

autobuze-electrice

Leave a Reply