A fost o vreme … urât, nu?

Am vrut să încep articolul ăsta cu “A fost o vreme în care scriam 3 – 4 articole pe zi …”

Urât, nu?

Într-adevâr, a fost o vreme în care îmi permitea timpul să scriu 3 -4 articole pe zi. În acea vreme blogul era sub umbrela LaGrig.ro și beneficia de găzduire plătită pe wordpress.com. Statisticile aratau mai bine decât acum …

Este într-adevăr urât sa ajungi să regreți trecutul, în orice domeniu. Este un semn de regres.

Din păcate, în România, totul a început să o ia în jos. Nivelul de trai al românilor coboară vesel, asemeni unui copil ce a descoperit toboganul. Problema nu ar fi nici aici, în faptul că România este pe trend descendent, problema este în perioadă. Asemeni copilului care se dă vesel în tobogan, care se chinuie să urce scările pentru a-și da vesel drumul la vale pentru ca mai apoi să dea fuguța înapoi la scări, și trendul economic are suișurile și coborâșurile sale. Perioada, timpul scurs între două coborâri mă îngrijorează.

Constat cu stupoare că, în copilăria mea, România a făcut un salt uriaș. Cu toate că mulți au spus că anii sub Ceaușescu au fost niște ani negri pentru români, nu pot sa nu mă uit în urmă și să constat că pe vremea când eram în ciclul primar de învățământ, prin mijlocul Bucureștiului trecea un râu cu căcat, piețele erau aglomerate și murdare, transportul în comun era cu mult depășit de necesităti – agățate de fiecare ușă a autobuzelor, tramvaielor și troleibuzelor mergeau câte 5 – 6 persoane care nu mai aveau în comun cu mijlocul de transport decât o mână și un vârf de pantof. Bucureștiul era cu mult mai murdar decât acum.

În doar câțiva ani totul s-a schimbat radical. Dâmbovița s-a limpezit, râul de fecale fiind forțat să circule doar pe sub pământ. A apărut Metroul, mare investiție, făcută cu destul de mare efort. Au apărut bulevardele, blocurile gri, circurile foamei (unele actuale Mall-uri), o clădire record: Casa Poporului și colac peste pupăză, a scăzut datoria României (scăzuse atât de mult încât România avea mai mulți bani de luat decât de dat către alte țări).

Este drept că tot în acea perioadă apăruseră si cartelele pentru ulei, zahăr, butelie (raționalizarea). Aceste lucruri mă enervau si mă făceau să regret că trăiam acea epocă, asta pentru că nu văzusem în perspectivă și nu știam ce vremuri aveam sa traiesc ca și adult!

Mai era și cenzura, frica de a vorbi liber, totuși acest lucru cred că era bun: însemna că cineva lua în seamă ceea ce spuneai. Ce folos avem acum, că putem vorbi liberi și-i putem arăta cu degetul pe foștii bișnițari ai epocii ceaușiste că fură din buzunarul nostru? Ne ia cineva în seamă?

Când s-a început marea sistematizare a Bucureștiului am plâns.
Era un cinematograf la Piață Coșbuc, se chema cinema “Modern”. În acel cinematograf mergeam săptămâna de săptămână cu tata de mână. Din când în când mai fugeam cu băieții “pe bulevard” la un film, dar la Cinema Modern visam să ies cu prima iubită, visam să merg cu sotia la Cinema Modern, visam să-mi duc copilul de mâna la Cinema Modern așa cum mă ducea tatăl meu pe mine. Era special pentru mine. Nu știu de ce.
Într-o zi, când am vrut să vedem un film la acel cinematograf am găsit ușile închise, cu o hârtie mare care ne anunța că este închis pentru renovare. Șantierul din Centrul Civic ajunsese la el. Am început să plâng în hohote așezat pe o băncuță. Tata m-a consolat spunându-mi că-l vor redeschide: “Am auzit că nu-l demolează, vor construi un bloc mare peste el și apoi se va redeschide!”. Nu-mi dau sigur seama dacă a fost așa sau nu, dar tot cam în locul ăla a apărut, după revoluție, “Bingo Europa!”, o mica schemă de scos bani de la fraieri.

Acum îi urăsc pe politicieni poate mai mult decât l-am urât pe Ceaușescu pentru că a închis Cinema Modern. Nu îi urăsc pentru că sunt hoți. Nu îi urăsc pentru că au făcut averi colosale distrugând economia României. Deci nu, nu îi urăsc pentru că au mai mulți bani decât mine.

Îi urăsc pentru că m-au făcut să regret vremurile în care, copil fiind, plângeam pentru că a fost închis un cinematograf.

Nu îmi rămâne decât să mă consolez cu ideea că acum am un blog în care pot scrie ce vreau. Mă pot exprima liber.

Dar pentru cât timp?

Leave a Reply