Prețul apartamentelor din blocurile vechi este exagerat de mare.


Blocurile construite în perioada de glorie a socialismului multilateral dezvoltat sunt într-o stare precară. Timpul își spune cuvântul și macină încet dar sigur structurile de prefabricate din beton. 

Multe dintre aceste construcții sunt un pericol pentru siguranța celor care​ se încumetă să circule pe lângă ele, dar mai ales pentru cei ce decid să locuiască în aceste „cutii de chibrituri”.

La fiecare furtună mai puternică a început să cadă câte un balcon, semn că anumite structuri au început să cedeze. Fierul este măcinat de rugină, betonul devine din ce în ce mai friabil pentru că au trecut mai bine de 30 de ani de când aceste blocuri au fost ridicate pe repede înainte, părerea mea fiind aceea că în acea perioadă au existat destule persoane dispuse să încalce norme pentru a respecta termene și pentru a încasa anumite prime. 

De foarte multe ori prețul unui apartament vechi este mai mare decât acela al unuia nou și îmi pare absurd acest lucru. De ce să dai mai mult de 50.000€ pe un apartament când poți să-ți cumperi un teren în apropierea Bucureștiului cu 10.000€ și să folosești restul de bani pentru a-ți face o casă trainică și conform nevoilor tale?

balcoanele cad
Sursa foto: berceni de poveste
Anunțuri

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s