Am mai scris un articol cu titlu asemănător, dar nu am găsit altul mai bun pentru a vă cere părerea despre aceasta postare de pe Twitter:

Eu trag doar concluzia că se poate mânca ieftin și bine în România.

Este adevărat că nu toți avem acces la bufetul parlamentului, dar cu toții ne putem face o porție de 300g de cartofi prăjiți cu 1.75lei, o porție de fasole bătută cu 2 lei, putem să ne facem o porție de ciorbă cu 6.5 lei, dar na:

… ne-am învățat cu prețurile din restaurante de fițe și nu mai știm să gătim

… ne-am obișnuit să comandăm online un sandwich, nu mai coborâm până la băcănie să luăm cu 2 lei o pâine, de 5 lei parizer și 2 lei muștar pentru a potoli foamea a 3 inși, nu ne mai luam mâncare la pachet de acasă

Apoi, după ce ne-am boierit, dăm cu parul că alții mănâncă ieftin! Ce a-ți vrea? Bufetul parlamentului să bage adaos comercial de terasă în Herăstrău?

Mai bine am fi mai atenți ce facem cu ștampila aia mică și rotundă pe care putem să o folosim odată la ceva ani, dar nu o facem, că avem de înfulecat un meniu scump cu prietenii…

Problema nu este că se mănâncă ieftin la Bufetul Parlamentului, ci că nu suntem în stare să alegem persoanele potrivite care să mănânce ieftin la acel bufet!

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns