Cum facem niște mici desene pe Android …


Probabil că ați observat că-mi pun ca și imagine reprezentativă câte un mic desen la aproape fiecare articol, chiar și la cele postate direct de pe telefonul mobil.

Am mai scris cu alte ocazii că una dintre pasiunile mele căreia nu reușesc să-i dedic destul timp este desenul. Pentru a încerca să împac și capra și varza, m-am hotărât în urmă cu ceva vreme să procedez astfel.

La început făceam mici desene în Paint, mai apoi am întâmpinat nevoia de a putea face astfel de mici desene simbolice chiar de pe telefonul mobil. Atunci am început să caut ceva aplicații dedicate.

Vă prezint acum aplicația care-mi este, acum cea mai la îndemână: Sketch Master

sketch-master

Anunțuri

2 comentarii

  1. Cum le salvează? Are vreun format propriu, dacă nu termin o imagine să o pot edita mai târziu fără să pierd nimic (layere, opacitate, etc)? Eu folosesc Vector Artist că le salvează svg și le pot edita și pe PC cu inkscape, dar e mai greu de folosit pe telefon. Nu-mi trebe pentru blog, dar cum nu-mi plac jocurile, eu când mă plictisesc desenez pe telefon 🙂

    Apreciază

    • Orice desen poate fi trimis în Galeria Foto în format PNG, în orice moment. Nu ‘salvează’ fișiere pentru a putea fi reluate mai târziu, dar imaginea la care lucrezi nu dispare decât dacă o ștergi. Dacă nu o ștergi și închizi aplicația, în momentul în care o redeschizi, redeschizi și desenul la care lucrai.
      Este bună pentru a repede face mici schițe. Pentru desene mai complexe cred că există variante mult mai bune.
      Nu poți lucra intermitent la mai multe imagini complexe cu straturi și transparențe.

      Apreciază

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s