Suspendarea lui Traian Băsescu …


Cică încercarea de a-l schimba pe Gioană din funcţia de şef la senat face parte dintr-o schemă mai mare ce are ca obiectiv final suspendarea lui Traian Băsescu!
Mă doare burta … nu de foame şi nici nu m-am stricat la stomac, pur şi simplu nu mai pot de râs!!!

Păi de ce să-l suspendaţi mă pe săracu Băse? V-a luat toate dosarele şi acum vă joacă pe degete aşa cum vrea el? Nu mă înţelegeţi greşit! Nu-l suport nici eu pe Băsescu pentru simplul motiv că are prea multă putere şi acest lucru nu face bine democraţiei, dar dacă voi, ceilalţi oameni politici, fie de la putere fie din opoziţie, nu aţi fi avut atâtea bube în cap, toată puterea lui Băsescu nu i-ar fi folosit la nimic!

După „revoluţie” v-aţi schimbat părul, dar aţi rămas cu obiceiurile! Corupţia de acum este aceeaşi care era şi pe vremea lu’ împuşcatu’, cu aceleaşi mecanizme şi cam cu aceeaşi oameni, cu mici excepţii, că doar unii au îmbătrânit iar alţii s-au maturizat!

Dacă vreţi să schimbaţi Romania în bine suspendaţi-vă singuri! Veţi da un bun exemplu şi pentru cei aflaţi la putere, să se suspende şi ei!

Mă doare sufletul să văd cât aţi reuşit cu toţii să vă însuşiţi din banul public, şi cei de la putere şi cei din opoziţie şi fără să facă excepţie nici Băsescu, la urma urmei tot om politic rămâne, dar mai mult mă doare sufletul atunci când văd cât aţi distrus pentru a vă însuşi ceea ce v-aţi însuşit, ca şi cum aţi fi spart parbrizul unui meleu ca să furaţi din el un nokia 1100. Pentru ce? Pentru nişte amărâţi de bani? Cu ce vă ajută milioanele de euro? Veţi trăi 1000 de ani? Cu siguranţă nu! Credeţi că atunci când veţi trece pragul vă va plânge cineva? Nici măcar copii … vor fi mult prea ocupaţi să-şi împartă banii! Aşa că mai gândiţi-vă … mulţumiţi-vă cu ce aveţi şi tăiaţi-o! Australia, Africa şi America de Sud vă vor primi cu braţele deschise… şi ce faine-s braziliencele!!!

Anunțuri

11 comentarii

  1. Nu-s fatarnic, doar ca ne trebuie mai mult decat suspendarea lui Base, ne trebuie reformarea clasei politice. Ar trebui sa putem apasa pe restart si sa o luam de la inceput, din 89! Democratia a butat atunci fiind virusata!

    Apreciază

  2. Grig,iti plang de mila,dca esti fatarnic si esti cu Base….las-o balta si pleaca repede in AFRICA,AUSTRALIA ,AMERICA DE SUD, sau la COTROCENI sa-l pupi in ………pe base,udrea ,anastase,boc etc.esti un las

    Apreciază

  3. Basescu este un terorist ,inconjurat la brau,de o centura cu o infinitate de bombe,pe care le arunca ,una cate una,in industrie,agricultura sanatate,banci,cultura,banii oamenilor…..populatia moare de foame ,iar Basescu si guvernul lui + PDL,se ingrasa si se imbogatesc cu orice minut ce trece. DESTEAPTA-TE ROMANE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  4. politica si politicienii din romania sunt prea putrezi .si ei si generatiile care vor veni tot la fel de putrede vor fi.sta in natura umana sa fim corputi,hoti,egoisti.trist dar adevarat

    Apreciază

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s