De când vuiesc știrile despre gripa chinezească, tot mai multe persoane apar cu masca pe figură pentru a se proteja de teribilele virusuri.

Dacă te uiți cu atenție la cei care umblă prin oraș cu acel petic din celuloză peste față, vei observa că mai nimeni nu știe să-l folosească. Nu știu dacă am văzut 3 inși mulând marginea metalică a măști după forma nasului și având grijă ca celelalte margini să fie în contact cu pielea.

Adevărul este că o mască de protecție te poate ajuta să nu inspiri chiar tot ce au strănutat alții, dar nu te protejează în totalitate de virusuri.

Degeaba te-ai chinuit o zi întreagă să ții masca pe față dacă mănânci fără să-ți speli temeinic mâinile înainte de a le duce la gură sau îți arunci hainele cu care ai umblat toată ziua în dormitor.

Cea mai bună apărare contra virusurilor este reprezentată de propriul sistem imunitar care trebuie întărit și antrenat să lupte cu acești agenți patogeni.

Cum ne întărim sistemul imunitar?
Dându-i substanțele de care are nevoie pentru a căpăta puterea și armele necesare luptei. Ceapa este leguma-condiment cea mai potrivită atunci când vine timpul să luptăm cu gripele, dar o dietă echilibrată, sănătoasă și bogată în vitamine face minuni.

Cum antrenăm sistemul imunitar?
Cu ajutorul vaccinurilor. Vaccinurile anti-gripale antrenează sistemul imunitar să lupte împotriva virusurilor gripale. Aceste vaccinuri nu sunt altceva decât contaminări voluntare cu virusuri inactivate. Chiar și o mică contaminare cu un virus activ, într-un organism sănătos și bine hrănit, va avea același efect ca și un vaccin, deoarece va antrena sistemul imunitar în luptă.

Dacă ne ferim aberant să intrăm în contact cu diferiți agenți patogeni, riscăm să avem un armată de anticorpi slab pregătiți tactic, numai buni de a fi învinși de o viroză mai iscusită și mai invazivă!

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns

Acest articol are 5 comentarii

  1. Gandac

    ste bine de stiut cum se tine corect masca pe fata. Insa nu protejeaza 100%.

  2. Ana Maria

    Speram sa nu fie multe astfel de cazuri de gripa la noi..

    1. Grig

      Sunt inevitabile. Din păcate panica creează mai multe daune decât virusul în sine