În fiecare zi facem aceleași lucruri fără să ne gândim. Ne începem zilele la fel, mâncăm aceleași mâncăruri iar serile le încheiem la televizor sau vizionând un film. Practic retrăim aceleași zile din nou și din nou, fără să ne dăm seama. 

Uneori avem nevoie de ceva nou pentru a ieși din cotidian și pentru a privi viața din alte unghiuri. 

Fă o listă cu obiceiurile zilnice

Pentru început fă o listă cu ce faci zi de zi, pentru a observa ce anume se repetă și ce ai vrea să faci diferit. Poate că îți bei cafeaua la fel în fiecare dimineață sau vorbești cu aceleași persoane mereu. Poate că folosești aceeași pastă de dinți dintotdeauna. Oricare ar fi notează-le, pentru că după ce le scrii vor fi mai ușor de identificat.

1. Îndreaptă-te către natură

Trăim atât de mult în mediul urban că ne-am pierdut relația cu natura, însă nu este niciodată prea târziu pentru a ne reconecta. În plus o poți face într-un mod inedit printr-un zbor cu balon cu aer cald sau o altă activitate de acest gen. A petrece timp departe de poluarea urbană, zgomot, trafic, fum sau lumini are beneficii incredibile asupra sănătății mentale pe termen scurt și lung, spun studiile.

2. Alătură-te unui grup nou

Să cunoști oameni noi nu este ușor pentru toată lumea. Iar dacă în copilărie era ușor, fiind la școală și având colegi, la vârsta adultă grupurile noi pot fi mai dificil de găsit. Poți adera la un club sau pasiune pe care o ai cum sunt de exemplu pasionații de karting Bucuresti, un curs de dans, de pictură sau orice te atrage pe tine. Poți căuta pe internet astfel de grupuri tematice și unde fără să știi poți dezvolta prietenii sau conexiuni semnificative cu oameni noi și interesanți. 

3. Implică-te în comunitate

Orice ar însemna asta, de la voluntariat, la acțiuni împreună. De multe ori a-ți muta atenția de la tine către cei aflați în nevoie îți poate îmbunătăți instant starea de spirit. Poți să-ți iei o după-amiază liberă să ajuți la curățarea parcului sau la colectarea deșeurilor plastice, sau chiar să organizezi un atelier pentru copiii defavorizați. Toate acestea te vor face să te simți mai bine referitor la viața ta și recunoscător pentru ceea ce ai și trăiești.

Uneori pentru a ieși din rutină este suficient să citești o carte nouă, să ieși la plimbare, sau să faci o meditație. Însă alteori nivelul de stres este atât de mare încât o ora de yoga nu mai face diferența. De aceea a alege o activitate diferită și semnificativă te poate ajuta să te relaxezi în timp ce îți permite să vezi diferit propria viață și modul în care trăiești.

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns